1.4 C
Târgu Jiu
17 februarie, 2026

Cere să vină Corpul de Control la Spitalul Județean Târgu Jiu, după ce un pacient a murit fiind plimbat 7 ore între secții!

Moartea unui bărbat de 78 de ani, plimbat ore întregi între secțiile Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, reaprinde controversele privind modul în care sunt tratați pacienții în unitatea medicală. FACIAS solicită finalizarea rapidă a anchetelor și pedepsirea celor responsabili pentru tragedia produsă în noiembrie 2025.

Pacientul din comuna Slivilești a ajuns pe 4 noiembrie anul trecut la Unitatea de Primiri Urgențe cu dureri abdominale acute. În locul unei intervenții rapide, acesta a fost trimis succesiv la Secția de Boli Infecțioase, la Chirurgie și apoi la Neurologie, clădirile spitalului fiind situate la kilometri distanță una de alta.

După aproximativ șapte ore de transferuri, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și a murit în ambulanță, chiar în curtea spitalului.

Organizația civică afirmă că tragedia amintește de cazul adolescentului Andrei Drăgan, decedat după o peritonită netratată la timp, și susține că problemele din sistem sunt sistemice, nu izolate.

În urma presiunilor publice, au fost luate primele măsuri disciplinare: medicul UPU-SMURD a fost concediat, un medic de la Medicină Internă a primit reducerea salariului cu 10% pentru trei luni, iar Colegiul Medicilor Gorj a deschis o anchetă disciplinară. Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a deschis un dosar penal.

Problemele nu se opresc aici. Direcția de Sănătate Publică Gorj a constatat nereguli privind funcționarea unității de urgență și a amendat conducerea spitalului cu 30.000 de lei.

FACIAS consideră sancțiunea insuficientă și solicită intervenția Ministerul Sănătății, inclusiv trimiterea Corpului de Control.

Organizația cere publicarea concluziilor complete ale anchetelor, sancționarea tuturor celor vinovați și modificarea urgentă a procedurilor privind malpraxisul, pentru a crea un mecanism real de protecție a pacienților.

Sursa: https://www.asingorj.ro/cere-sa-vina-corpul-de-control-la-spitalul-judetean-targu-jiu-dupa-ce-un-pacient-a-murit-fiind-plimbat-7-ore-intre-sectii/

Ultimă oră

Același autor