Datele arată că o parte dintre aceste investiții nu și-au atins obiectivele, unele săli ajungând neutilizate sau degradate.
Investițiile în construirea de noi săli de sport au fost stopate printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern în octombrie, în cadrul unui pachet de măsuri care vizează reevaluarea priorităților investiționale și menținerea echilibrului bugetar.
Statisticile indică un total de 3.073 de săli de sport incluse în programele CNI, indiferent dacă există informații complete despre anul construcției, valoarea investiției sau stadiul proiectului. Dintre acestea, 1.519 au fost finalizate, pentru o sumă totală finanțată de 6.667.251.509 lei.
Dacă sunt excluse reședințele de județ, numărul proiectelor ajunge la 2.671, cu finanțări de aproximativ 5,49 miliarde de lei. În mediul rural au fost construite 1.946 de săli de sport, valoarea investițiilor depășind 4,12 miliarde de lei.
O analiză a listei CNI arată că pentru un număr considerabil de proiecte nu sunt disponibile informații esențiale:
– 1.494 de săli nu au anul construcției precizat, iar valoarea finanțării apare doar parțial;- 213 proiecte fără an menționat figurează ca fiind „în derulare”;- 44 au status „indicatori aprobați”;- 1.217 sunt incluse pe „lista sinteză”;- 10 proiecte apar cu „contract reziliat”;- alte 10 sunt „în achiziție”, fără detalii privind finanțarea.
Investiții fără utilizare
Județe precum Bihor, Harghita sau Suceava se află în topul investițiilor după numărul de săli construite.
Relatările din presă indică faptul că o parte dintre aceste clădiri s-au degradat în timp, devenind exemple de infrastructură subutilizată. Presa a semnalat încă din anii anteriori situația unor săli de sport ridicate în sate fără utilități de bază – canalizare, gaze sau drumuri asfaltate. În unele cazuri, clădirile nu au fost transferate autorităților locale ori nu există bugete pentru întreținere, ceea ce le-a condamnat la nefolosire, au scris Dig24 și Adevarul.ro.
La Viziru, în județul Brăila,Stirile Pro TVa relatat despre o sală construită în 2008, care în 2022 a ajuns într-o stare avansată de degradare, deși nu ar fi fost folosită aproape deloc. Un alt caz este cel din Movileni, Iași, unde o sală realizată cu circa 3,3 milioane de lei a ajuns nefuncțională și invadată de vegetație, conformRomania.europalibera.org.
La Târgu-Jiu, o sală de sport de aproximativ 800.000 de lei a început să se degradeze deoarece este amplasată la distanță mare de unitățile de învățământ și nu este utilizată, potrivitAdevarul.ro.
Sursa: https://zcj.ro/promo/romania-a-finantat-peste-3000-de-sali-de-sport-in-ultimii-20-de-ani–292055.html