Planul de restructurare și scăderea producției de energie pe bază de cărbune vor duce la plecări din cadrul Complexului Energetic Oltenia! Aproximativ 1.000 de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu vor avea, cel mai probabil, contractele de muncă prelungite la finalul lunii martie. Acest lucru nu se întâmplă pentru că ministrul Energiei, Bogdan Ivan, le-ar fi solicitat liderilor de sindicat acest lucru la întrevederea de la București din zilele trecute, ci pentru că planul de restructurare aprobat de vechea conducere trebuie pus în aplicare.
Conform planului respectiv, puțin peste 4.000 de angajați ar mai fi trebuit să rămână în acest an în cadrul companiei energetice. În același timp, faptul că anumite perimetre miniere se vor închide în perioada imediat următoare va duce automat la o scădere a cantității de lignit exploatate.
Acest lucru este însă speculat de anumiți lideri care au participat la discuțiile cu vechiul Directorat al CE Oltenia și cu fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, care au aprobat, fără niciun fel de reținere, închiderea capacităților miniere și de producție.
Acum, se pare că în mintea unora s-a trezit un fel de spirit civic, de altfel normal, având în vedere că primesc lunar cotizații din partea membrilor de sindicat.
Rămân însă câteva întrebări: De ce nu ați protestat, domnilor sindicaliști, atunci când s-a semnat „ordinul” de închidere pentru CEO? Și încă una: De ce aruncați acum responsabilitatea în curtea decidenților, sugerând că de ”determinați” ar depinde acordarea tichetelor de masă? Aveți cuvântul!