1.7 C
Târgu Jiu
17 februarie, 2026

Fost jucător al Universității Craiova, anchetat pentru fals în acte!

Un fost jucător al Craiovei se află în centrul unei anchete deschise de Parchetul din Italia. Procurorii verifică posibilitatea unui fals în acte.

Probleme serioase pentru Mirko Pigliacelli, fostul portar al Universității Craiova. Goalkeeperul italian, care în prezent joacă pentru Catanzaro Calcio, se află în centrul unei anchete deschise de Parchetul din Italia iar procurorii verifică modul în care fotbalistul ar fi obținut permisul nautic.

Potrivit informațiilor apărute în presa italiană, anchetatorii analizează procesul-verbal care atestă promovarea probei practice. Documentul ar fi fost întocmit la Palermo. Problema majoră este legată de prezența fizică a portarului în acel moment.

Concret, în ziua în care ar fi susținut examenul pentru permisul nautic la Palermo, Pigliacelli se afla, teoretic, în cantonament cu echipa. Lotul celor de la Catanzaro era în Trentino-Alto Adige, în nordul Italiei. Distanța dintre cele două locații este de peste 1.000 de kilometri.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă fotbalistul putea, logistic, să fie prezent în ambele locuri în același interval orar. Se verifică bilete de avion, deplasări private și programul exact al echipei din acea perioadă. În cazul în care se confirmă un fals în acte, consecințele pot fi serioase. Falsul în înscrisuri oficiale este infracțiune în Italia.

Parchetul precizează că, în acest moment, nu există dovezi privind plăți de bani către examinator. Totuși, este analizată ipoteza unui tratament preferențial, mai exact posibilitatea ca proba practică să fi fost validată fără ca sportivul să fie prezent fizic.

Mirko Pigliacelli a jucat la Universitatea Craiova timp de cinci sezoane. Portarul italian a ajuns în România în 2018 și s-a făcut rapid remarcat. Acesta a revenit în Italia patru ani mai târziu, când a semnat cu Palermo. Ajuns la 32 de ani, goalkeeperul are o cotă de piață de 400.000 de euro.

Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/fost-jucator-al-universitatii-craiova-anchetat-pen_191068.html

Ultimă oră

Același autor