1.4 C
Târgu Jiu
17 februarie, 2026

Suspiciuni URIAȘE de fraudă la CE Oltenia!

Complexul Energetic Oltenia, unul dintre principalii producători de energie ai țării, se află în centrul unor suspiciuni majore privind raportarea emisiilor de dioxid de carbon, după ce investigații jurnalistice internaționale au indicat posibile diferențe între poluarea reală și cea declarată oficial.

Potrivit unei investigații realizate de OCCRP și publicate de Follow The Money, compania ar fi raportat, timp de opt ani, emisii de CO₂ mult sub nivelurile estimate, ceea ce ar fi generat economii de peste 250 de milioane de euro din plata certificatelor de emisii ETS.

În paralel, o analiză publicată de Rise Project arată că termocentralele companiei raportează emisii „neobișnuit de scăzute”, în timp ce locuitorii din zonele Turceni, Rovinari sau Ișalnița reclamă frecvent nori de cenușă care ajung în gospodării.

Ministerul Energiei a transmis că o eventuală invalidare retroactivă a certificatelor ETS folosite de companie ar putea avea „efecte grave” asupra stabilității financiare a CE Oltenia și, implicit, asupra prețurilor la energie.

Într-un astfel de scenariu, compania ar putea fi obligată să cumpere certificate suplimentare pentru poluarea nedeclarată, ceea ce ar genera costuri uriașe. Ministerul subliniază însă că nu deține rapoarte care să confirme oficial subraportarea emisiilor și nici nu are atribuții pentru un audit independent privind certificatele ETS.

Monitorizarea emisiilor este realizată, potrivit instituției, prin mecanisme europene și naționale, inclusiv de către ANPM și ANRE.

Miza: securitatea energetică și miliarde de euroCE Oltenia produce energie pe bază de cărbune și acoperă aproximativ 15% din consumul național. Compania se află în plin proces de restructurare, finanțat cu un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană în valoare de 2,6 miliarde de euro, care prevede închiderea unor capacități pe cărbune și investiții în energie pe gaze și fotovoltaică.

În acest context, orice problemă legată de certificatele de emisii ar putea avea efecte majore nu doar asupra companiei, ci asupra întregii piețe energetice și a facturilor consumatorilor.

Sursa: https://www.asingorj.ro/suspiciuni-uriase-de-frauda-la-ce-oltenia/

Ultimă oră

Același autor