Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” trage un semnal de alarmă fără precedent: OUG-ul privind accelerarea calendarului de decarbonizare nu este doar o măsură ecologică, ci o adevărată bombă cu ceas pentru România. Închiderea centralelor pe cărbune, fără alternative funcționale, riscă să arunce țara într-o dependență energetică periculoasă și într-un regres economic catastrofal.
Prețuri de patru până la șase ori mai mari decât media europeană lovesc azi în industrii și populație, distrug competitivitatea companiilor românești și declanșează inflație galopantă. Fiecare român plătește mai mult pentru energie, iar factura ajunge să ucidă bugetele casnice. În paralel, promisiunile Statului rămase neîndeplinite transformă „Planul Verde” într-un pariu hazardat cu viitorul energetic al țării.
România ar fi putut fi astăzi un jucător puternic pe scena energetică – susțin sindicaliștii – imun la șocurile geopolitice generate de războiul din Ucraina sau conflictele din Orient. Dacă s-ar fi finalizat hidrocentralele, dacă termocentralele pe cărbune ar fi fost modernizate pentru trecerea pe gaz, dacă unitățile nucleare de la Cernavodă și Doicești ar fi funcționat la capacitate, dacă stocarea energiei prin baterii pentru prosumatori mari ar fi fost implementată – am fi vorbit de securitate energetică reală, nu de vulnerabilitate explozivă.
În schimb, spun cei din Cartel ALFA – România se află în fața unui abis: promisiuni blocate în licitații, centrale închise fără alternative, iar locurile de muncă și siguranța cetățenilor sunt sacrificate pe altarul unor obiective nerealiste.
Impactul social este devastator: Gorj – peste 3.000 de oameni rămași fără locuri de muncă; Vâlcea – 85.500 de cetățeni fără apă caldă vara și căldură iarna; industria strategică – contracte compromise și mii de locuri de muncă amenințate. România riscă nu doar criză energetică, ci și explozie socială, dacă decarbonizarea continuă fără responsabilitate, consideră sindicaliștii.
„Cartel ALFA nu se opune modernizării – susținem tranziția energetică, dar nu distrugerea. Cerem ca închiderea centralelor pe cărbune să fie STOPATĂ până când capacitățile de înlocuire sunt funcționale și sustenabile. România nu poate negocia cu securitatea sa energetică – fiecare decizie greșită poate deveni o catastrofă economică și socială” , se arată în comunicatul transmis de Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”.Raluca STROE