Un primar din Gorj crede că” USR trebuie eliminat” de la guvernare

Mihăiță Troacă afirmă că localnicii din Padeș i s-au plâns de măsurile luate de guvernul condus de premierul Ilie Bolojan. Edilul nu mai înțelege politica pe care o fac actualii guvernanți. În opinia sa.” USR trebuie eliminat” de la guvernare, iar PSD ar trebui să facă un nou guvern cu AUR.

“PSD-ul trebuie să ia niște măsuri, nu cu ieșirea de la guvernare, că nu-i o soluție. Adică, oamenii te-au votat să guvernezi, nu să lași un partid de 5% să guverneze. Este foarte clar. Dar eu cred că, după sărbători, după Paște, se va lua o decizie și decizia va fi națională. Ați văzut că președintele partidului merge în fiecare zonă a țării și cere părerea cetățenilor. Asta e părerea cetățenilor: să nu iasă de la guvernare, să guverneze pentru țară, pentru oameni și atât. Și bineînțeles pentru statul român. Adică, statul nostru român nu trebuie să dispară, iar națiunea trebuie unită, nu învrăjbită. Adică, la momentul actual, toată lumea reclamă pe toată lumea, e o harababură. Nu mi se pare că țara e guvernată. Adică, trebuie, inclusiv în primării, trebuie niște legi date clar și în toate instituțiile de stat.La momentul ăsta, discutam la ședință, este foarte ușor să faci un dosar penal unui primar. Adică, trebuie niște limite clar stabilite. Din punctul meu de vedere, fiind jurist, eu știu exact limitele mele, dar prin ordonanța care o dăduse domnul Bolojan, făcea dosar penal și că respiri ca primar. Adică, acest partid care guvernează, la momentul ăsta, USR-ul, pentru că țara e condusă de USR, până la urmă, trebuie eliminat de la guvernare. Clar. Alianță PSD-ul poate să facă cu AUR”, spune edilul.

Sursa: https://www.asingorj.ro/un-primar-din-gorj-crede-ca-usr-trebuie-eliminat-de-la-guvernare/

Ultimă oră

Același autor