Și-a dat foc în fața polițiștilor

Un bărbat de 41 de ani, din județul Vâlcea, s-a stropit cu benzină și și-a dat foc! Scenele șocante s-au derulat chiar sub privirile polițiștilor alertați de mama bărbatului. Oamenii legii au acționat rapid și au reușit să stingă focul, iar individul s-a ales doar cu o arsură minoră. El a fost transportat la spital și internat la Psihiatrie.

Polițiștii au explicat firul evenimentelor:

„Patrula din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 41 de ani, provoacă scandal și amenință că își va da foc.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde la balconul locuinței a fost identificat bărbatul, care avea un comportament neadecvat, manifestandu-se zgomotos, adresand amenintari la vederea echipajului de poliție, acesta și-a turnat benzină pe corp și și-a dat foc.

Polițiștii au intervenit prompt, pătrunzând în locuință și urcând rapid la balconul locuinței au reușit să lichideze flăcările cu ajutorul unor pături, limitând astfel consecințele incidentului.

Ca urmare a intervenției rapide și eficiente, bărbatul a suferit doar o arsură minoră la nivelul membrului inferior stâng.

Având în vedere comportamentul agresiv al acestuia, a fost solicitat un echipaj medical, care l-a transportat la Spitalul Județean Vâlcea – Secția Psihiatrie, în vederea internării nevoluntare.

Polițiștii care au intervenit nu au suferit vătămări corporale, iar datorită reacției prompte nu au fost înregistrate distrugeri de bunuri în urma incendiului.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea apreciază profesionalismul și promptitudinea polițiștilor implicați, intervenția acestora fiind esențială pentru salvarea vieții persoanei în cauză și prevenirea unor consecințe grave”, a anunțat IPJ Vâlcea.

Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/si-a-dat-foc-in-fata-politistilor_192243.html

Ultimă oră

Același autor