Potrivit unei informări transmise de plutonier Alina Butaci, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, flăcările au cuprins aproximativ 150 de metri pătrați din saivan.
La fața locului au intervenit pompierii Stației Aleșd, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„În interior se aflau 15 iezi, care, din păcate, nu au putut fi salvați”, a transmis plutonierul Alina Butaci.
Echipajele de intervenție au reușit să protejeze bunuri și construcții pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați, inclusiv locuința proprietarului, mai multe anexe gospodărești cu animale, un rezervor de aproximativ 30.000 de litri de motorină și câteva containere.