Un fost director din minerit a făcut public modul în care avea loc angajările în urmă cu peste două decenii. Nicolae Bercea recunoaște faptul că au existat intervenții în perioada în care era membru al comisiilor de concurs. Nicolae Bercea nu menționeză cum au procedat colegii săi, însă a precizat că și-a stricat multe prietenii pentru că nu a dat curs „ofertelor”.
„Foarte mulți prieteni din generația mea se miră cum s-au practicat angajările la CEO, pretinzându-se ȘPAGĂ. Șpagă la angajări, șpagă la disponibilizări, șpagă la persoane cu handicap, dar unde nu se practica șpaga? Ar trebui ca guvernul să acorde tinerilor vouchere șpagă cu care să se poată angaja.
Acest procedeu l-am aflat încă din perioada în care eram activ, când se discuta despre sumele care se practicau pentru angajarea tinerilor. În anul 2000 am disponibilizat cca 2000 de angajați, iar apoi, pentru a întineri vârsta angajaților, au început să angajeze tineri pe bani.Eram președintele comisiei care organiza examenul pentru angajarea tinerilor absolvenți de învățământ superior, în special ingineri. Am avut nenumărate intervenții cu oferte tentante pentru a-i angaja, pe baza examenului, pe baza concursului. Mi-am stricat relațiile cu cunoscuți și cu vecini, dar nu m-am abătut de la principiile mele practicate în comunism.
Așa s-a întâmplat cu un director al SNLO, care și-a uitat la restaurant plasa cu 600 000 de lei. Vă mai amintiți? S-a întâmplat ceva? Nici acum nu va fi nimeni pedepsit, fiindcă și-au asumat…”