Situație neobișnuită astăzi la Drăguțești unde calmul comunei a fost risipit de o situație creată de către ANAF! Persoane care nu au mai primit o scrisoare de ani de zile s-au trezit acum că le bate poștașul la poartă. Nu ca să le aducă un plic, ci 13.
Poștașii arondați comunei Drăguțești nu au mai făcut față, astăzi, valului de corespondență venit de la ANAF către locuitorii care au avut contract încheiat cu societatea locală de apă, între timp desființată!! Asta deoarece consumatorii din Drăguțești au primit, astfel, 13 plicuri de la ANAF în care era informați că debitul fostei societăți la Agenția Națională de Administrare Fiscală se apropie de două miliarde de lei vechi, iar banii în cauză trebuie recuperați de la cetățeni. Astfel, fiecare persoană care a primit și semnat pentru plicurile în cauză este obligată să transmită, în termen de cinci zile, la ANAF, chitanțele care demonstrează că nu au datorii la apă, la fosta firmă de distribuție locală, pentru a nu fi considerați debitori și de rea-credință. Cine nu poate demonstra că și-a achitat debitele va fi bun de plată.
Grav este că banii în cauză, reprezintă NU DEBITELE cetățenilor către firma de apă, ci cuantumul total al impozitelor și contribuțiilor pe salarii datorate de fosta societate către Stat!
Cu siguranță, cea mai mare parte dintre cei cărora poștașii le-au dat astăzi această stufoasă corespondență nu au înțeles de ce datorează, EI, aproape 200.000 de lei la ANAF! Mulți dintre consumatorii din Drăguțești au fost astfel bulversați, nu au înțeles despre ce este vorba și nici nu înțeleg de ce li s-a înmânat în nume personal, de la ANAF, cele 13 plicuri!
Autoritatea locală îndeamnă cetățenii care au primit corespondența respectivă să respectele, întocmai, cele indicate de către ANAF și să demonstreze că nu au datorii pentru apa consumată până la desființarea societății locale de distribuție! Trebuie menționat însă că modalitatea de informare, de astăzi, ANAF către cetățenii din Drăguțești este ieșită din comun!