Un bărbat de 53 de ani din judeţul Gorj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-ar fi înjunghiat mortal vecinul. Arma crimei, un cuțit, a fost găsită într-o fântână, informează News.ro. Detalii din anchetă arată că omorul a fost cauzat de o ceartă, pe fondul consumului de alcool.
Atenție: urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunțat luni, 28 octombrie, că un bărbat de 53 de ani a fost reținut pentru uciderea unui vecin, un bărbat în vârstă de 38 de ani.
Procurorii au precizat că la sfârşitul săptămânii trecute, o persoană a anunţat autorităţile că pe marginea unui drum, în comuna Stoina, a găsit un bărbat care nu respira.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul, cauzat de o înjunghiere în piept.
În urma necropsiei, medicii au stabilit că victima a murit din cauza unei hemoragii interne și externe. Rana avea o adâncime de 10-12 centimetri și ar fi fost cauzată de o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător, posibil un cuțit. Bănuiala s-a confirmat ulterior, în urma unei percheziții la casa suspectului, unde procurorii au găsit în fântâna din curte un cuţit, potrivit sursei citate.
„Persoana decedată este numitul C.Ş.M. În dimineaţa zilei de 26.10.2024, în jurul orelor 02:03, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale din comuna Stoina, judeţul Gorj, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, inculpatul P.G. a lovit puternic victima cu un cuţit cu lungimea lamei de circa 15 cm, în zona pieptului, producându-i astfel o plagă înjunghiată care a condus la deces”, au precizat procurorii.
Editor :