Concediații de la CEO, unici întreținători de familie, ar putea fi angajați la Minprest

O posibilă soluție pentru o parte dintre salariații disponibilizați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) prinde contur. Directorul Minprest, Oprea Dumitru, a declarat că persoanele concediate care sunt unici întreținători de familie ar putea fi angajate în cadrul societății, însă numărul acestora nu este încă stabilit.

Potrivit acestuia, nu există, în acest moment, o înțelegere pentru angajarea tuturor celor 1.500 de mineri despre care s-a vorbit în spațiul public.

„Momentan nu s-a bătut palma pentru așa ceva. Deocamdată eu am făcut o ofertă privind salariile pe care le poate oferi Minprest pentru acești oameni, dar nu pentru numărul vehiculat în presă. Este vorba doar de persoane care sunt întreținători de familie”, a declarat directorul Minprest, Oprea Dumitru.

Acesta a precizat că numărul exact al celor care ar putea beneficia de aceste locuri de muncă va fi stabilit după o analiză.

„Sincer, un număr nu vă pot spune, pentru că nu știm câte persoane sunt în situația aceasta. Trebuie să se analizeze mai întâi”, a mai spus Oprea Dumitru.

Directorul Minprest a mai spus că în prezent, nu au avut loc discuții directe cu reprezentanții minerilor, însă conducerea Minprest a fost contactată de managerul de la CEO, Dan Iulius Plaveți, iar căutarea unor soluții este în desfășurare.

„Se caută în continuare soluții”, a subliniat directorul.

Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/concediatii-de-la-ceo-unici-intretinatori-de-famil_192207.html

Ultimă oră

Același autor