Fostul comisar de la Garda Financiară Gorj, Cristian Juscu, s-a făcut fermier la Bălești! Și-a tras apă ILEGAL pentru ferma de ovine și caprine

Reprezentanții de la Apele Romane și de la Garda de Mediu Gorj au fost, la finalul săptămânii trecute, la ferma de ovine și caprine realizată de Cristian Juscu, fost comisar la Garda Financiară Gorj, pe raza comunei Bălești. Organele de control au venit la această fermă la sesizarea vecinilor care au reclamat că proprietarul s-a racordat ilegal la rețeaua de apă administrată de Util Bălești, asta în vara anului trecut. Practic, fermierul și-a tras o țeavă de la fermă la rețea, traversând albia râului Rasova. Vecinicii au văzut procedura dar au crezut că fermierul acționează legal.

Demisia directorului de la Util Bălești, care a fost anunțată săptămâna trecută, a repus pe tapet problema racordării fermei la rețeaua de apă. Vecinii au sesizat autoritățile și reprezentații celor două instituții de control s-au prezentat la fața locului.

S-a constatat, conform reclamanților, gunoi, dejecții de animale pe marginea apei dar și faptul că proprietarul Juscu s-a racordat ilegal la rețeaua de apă publică a localității. Chiar daca avea apometru și plătea costurile pentru apa consumată, ilegalitatea fragrantă nu a putut fi ignorată.

Reclamanții susțin că Juscu este obligat de verificatori să își scoată țeavă de apă cu care a traversat râul și să intre în legalitate.

Se va face și o reclamație la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, mai multe cetățeni din zonă anuntând, deja, asta.

Sursa: https://www.gorjexpress.ro/fostul-comisar-de-la-garda-financiara-gorj-cristian-juscu-s-a-facut-fermier-la-balesti-si-a-tras-apa-ilegal-pentru-ferma-de-ovine-si-caprine/

Ultimă oră

Același autor