Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” aduce în prim-plan, legătura profundă dintre opera lui Constantin Brâncuși și universul satului românesc.
2026 a fost declarat „Anul Constantin Brâncuși”, iar în 19 februarie se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui artist.
Inspirația lui Brâncuși își are originea în universul țărănesc
Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” din Cluj-Napoca propune în această zi o reîntoarcere simbolică la rădăcinile care au modelat una dintre cele mai importante opere ale artei moderne.
Specialiștii clujeni arată că inspirația lui Constantin Brâncuși își are originea în universul țărănesc în care a copilărit, respectiv în cusăturile de pe cămăși și zadii, în motivele geometrice de pe lăzile de zestre, în simbolurile sculptate pe porțile tradiționale sau pe stâlpii prispelor.
La Hobița, satul său natal, Brâncuși a deprins tainele sculpturii în lemn și a fost marcat de limbajul simbolic al artei populare românești, sculptate, cioplite sau gravate.
“Eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi”
“În operele lui Brâncuși se reflectă universul spiritual al țăranului român, modul cum acesta a înțeles comuniunea dintre cer și pământ, concepția sa despre timp și spațiu. Asemeni vechilor meșteri țărani, Brâncuși a realizat forme care trimit spre esența vieți, reamintind de înclinația țăranului de a se exprima prin simboluri”, arată specialiștii clujeni.
Motivul rombului din Coloana infinitului l-a văzut în copilărie la stâlpii prispelor, pe porţi și pe cusături, într-o simetrie caracteristică plasticii tradiționale românesti. Motivul ghinului și alte motive geometrice, precum cercul sau liniile, leregăsim pe Poarta Sărutului, dar și cioplite în lemnul bisericuțe de lemn din trecut, unde aveau rol simbolic de protejare a lăcașului de cult și a credincioșilor care îi treceau pragul, arată specialiștii clujeni.
„Eu nu sunt nici suprarealist, nici cubist, nici baroc, nici altceva de soiul ăsta… eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi”, mărturisea Brâncuși în 1928, explicând poate cel mai bine filonul profund românesc al creației sale.
Brâncuși, unul dintre cei mai importanți sculptori ai lumii
Constantin Brâncuși este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX și un pionier al artei moderne.
După ce a studiat la Școala de Belle-Arte din București, a plecat la Paris, unde și-a desăvârșit formarea artistică. Deși a intrat în contact cu marile curente ale epocii, Brâncuși și-a construit un stil propriu, bazat pe simplitate, esențializare și căutarea formei pure. El nu a urmărit să redea detalii realiste, ci să surprindă esența lucrurilor.
Opera sa este dominată de forme clare, echilibrate, cu o puternică încărcătură simbolică. În celebra Coloana Infinitului, forma repetitivă sugerează ideea de continuitate și aspirație spre cer. Poarta Sărutului vorbește despre iubire și trecere, iar Masa Tăcerii evocă reculegerea și comuniunea. Aceste lucrări fac parte din ansamblul monumental de la Târgu Jiu, dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial și reprezintă una dintre cele mai importante creații de artă publică din lume.
Brâncuși a fost fascinat de ideea zborului, de echilibrul dintre pământ și cer, de început și sfârșit. Multe dintre sculpturile sale, precum seria „Păsărilor”, exprimă dorința de înălțare și libertate. De-a lungul vieții, a trăit mai ales la Paris, dar a rămas mereu legat spiritual de România.
Opera lui Brâncuși, puntea între tradiție și modernitate
Prin simplitatea formelor și profunzimea mesajului, Constantin Brâncuși a schimbat pentru totdeauna modul în care este înțeleasă sculptura. Opera lui continuă să inspire și astăzi, fiind o punte între tradiție și modernitate, între rădăcini și universalitate.
Constantin Brâncuși s-a stabilit la Paris în 1904 și a trăit în Franța până la moartea sa, în 1957.
Chiar dacă și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Paris, unde și-a construit cariera internațională, Brâncuși a rămas profund legat de România,
Este înmormântat în cimitirul Montparnasse din capitala Franței. Înainte de moarte, Brâncuși și-a donat atelierul statului francez, dorind ca lucrările și spațiul său de creație să fie păstrate ca ansamblu unitar.