În Anul „Constantin Brâncuși”, la celebrarea a 150 de ani de la nașterea părintelui sculpturii moderne, Loredana Novac și-a dorit să ofere lumină și adevăr prin oamenii extraordinari, cunoscători ai operei lui „Constantin Brâncuși”, în cele 220 de pagini ale celui mai recent număr al revistei Lace Magazine lansat la Târgul Jiu.
Reporter:Ați ales ca motto citatul „Să vezi până departe e ceva, să ajungi acolo e altceva”. Ce a însemnat, concret, „să ajungeți acolo” în cazul ediției #17 dedicate lui Brâncuși?
Loredana Novac: Pentru mine, lansarea ediției nr. 17 Lace Magazine la Târgu Jiu a fost un pariu. Am vrut să demonstrez că o acțiune culturală poate strânge laolaltă oameni, instituții și companii private la peste 300 km distanță. Și iată că așa a fost, media are tendința de a ne spune că oamenii nu vor cultură, ci sunt mai degrabă dornici de pâine și circ, ei bine, fără a vrea să par arogantă, eu îi contrazic. Vor! Dar nu prea li se oferă, tocmai de teamă că, nefiind comercială, nu se va consuma.
A fost o mare bucurie să vedem cum Prahova îl celebrează pe Brâncuși, în anul Brâncuși, la el acasă, cu parteneri strategici din punct de vedere cultural, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu”, Centrul Județean de Cultură Prahova ori Casa de Cultură „I. L. Caragiale”!
Ați menționat obținerea licenței pentru copertă ca o provocare. Cum a decurs procesul și ce v-a convins că merită efortul pentru această ediție specială?
Procesul nu a fost neapărat anevoios, însă pentru mine a fost o surpriză să aflu că pentru orice fotografie pe care orice om o folosește pentru o postare, un eveniment, un afiș de eveniment, fie el dedicat chiar lui Brâncuși, dacă este folosită o fotografie a lui Constantin Brâncuși ori a unora dintre operele sale, trebuie acordată o licență și plătită o sumă de bani.
Sigur că mă așteptam ca pentru coperta unei reviste să existe ceva de genul, însă nu pentru cele enumerate mai sus. Și pentru că am considerat că sunt mulți oameni care nu cunosc aceste aspecte, am realizat un interviu în această ediție chiar cu președinta Visarta, instituția prin care am luat și eu licența de folosință.
Ați declarat că v-ați dorit să oferiți „lumină și adevăr” într-un an în care se propagă și multe mituri despre Brâncuși. Care sunt cele mai frecvente mituri pe care ați simțit nevoia să le clarificați în revistă?
Miturile nu le-am clarificat eu, căci nu sunt în măsură, ci specialiștii care au scris în cunoștință de cauză despre Brâncuși.
Există două mituri care au fost „elucidate”, spre exemplu! Mitul conform căruia Brâncuși ar fi dorit să lase statului român conținutul atelierului său parizian, dar acesta l-ar fi refuzat. Nu există niciun document sau o declarație a artistului care să ateste această intenție. Iar un altul, „faptul că Brâncuși ar fi plecat în Franța pentru că s-ar fi supărat pe propria țară, deoarece era contestat și respins de autorități. Or, toate documentele atestă contrariul: a dorit să plece la Paris pentru a-și continua învățătura, pentru a fi în mijlocul avangardei europene”. – Doina Lemny
Ați adunat în 220 de pagini autori și specialiști precum Doina Lemny, Cornel Mihalache, Adina Rențea, Eduard Enache, Iraida Florea. Cum ați selectat vocile și care a fost firul editorial care a legat toate materialele?
Vă mărturisesc că a fost extrem de delicat să fac asta! Pentru această ediție mi-a fost greu să selectez și reclamele, căci atât de mult mi-am dorit să nu umbrească cu nimic această ediție specială cu Brâncuși pe copertă, încât totul a fost verificat și răsverificat.
Pe lângă cercetători și oameni de cultură, ați inclus și sculptori (Mihai Topescu, Bogdan Severin Hojbota, Alfred Dumitriu, Vlad Dumitriu). Ce aduce perspectiva artistului contemporan în înțelegerea operei lui Brâncuși?
Aduce foarte multă modestie. Este incredibil care este discursul public al unor necunoscători în ceea ce-l privește pe Brâncuși față de atitudinea celor care îi cunosc cu adevărat opera și o înțeleg. Oamenii de cultură au o atitudine modestă față de părintele sculpturii moderne. Se simt „mici” în fața unui asemenea geniu.
Evenimentul de lansare la Târgu Jiu a avut mai multe momente: expoziția „Brâncuși ne privește pe toți”, documentarul „Constantin Brâncuși, Între pământ și cer…”, recitalul Cvartetului Chronos (Filarmonica „Paul Constantinescu”). Care a fost momentul care v-a emoționat cel mai mult și de ce?
Recitalul Cvartetului Chronos a fost emoționant pentru toată lumea, nu doar pentru mine, căci a fost creat un moment special între Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”. Programul lor s-a bazat pe a recrea atmosfera muzicală din atelierul sculptorului de la Paris, muzica pe care Brâncuși o asculta acolo.
Ați spus că mulți participanți au văzut pentru prima dată Poarta Sărutului, Masa Tăcerii sau Coloana Infinitului. Cu ce v-ați dori să rămână cititorii și cei care au fost la lansare, dincolo de ediția aniversară?
Cu faptul că și-au dedicat o zi pentru sprijinirea unei valori adevărate, a fost un drum obositor, la capătul căruia însă au descoperit altceva. Au aflat adevăruri și au realizat că „nu distanța” ne separă.
În plus, au văzut cum se coagulează oamenii care doresc altceva în lumea asta atât de alunecoasă. Prahova s-a simțit acasă în Gorj, datorită oamenilor care au făcut ca acest eveniment să fie posibil și au muncit ca pentru propriul eveniment.
Îl amintesc aici pe domnul director al Centrului de Documentare, Dezvoltare și Promovare „Constantin Brâncuși”! Alături de întreaga echipă, pe domnul viceprimar al municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, dar și întreaga echipă a primăriei Târgu Jiu. Am făcut front comun pentru o idee!