Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au avut, luni, o întâlnire, la București, cu ministrul Energiei. Potrivit lui Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj, Bogdan Ivan nu a dat garanții că va fi aprobat memorandumul pentru acordarea tichetelor de masă minerilor și energeticienilor.
Nu s-a primit niciun fel de garanție că va fi aprobat acel memorandum. Mi-a transmis ministrul exact ce transmisese și pe Fac ebook, că totul depinde de Bolojan dac ă va fi aprobat sau nu. A spus că la ora 5 are o întâlnire în coaliție, unde va discuta din nou cu Bolojan despre soarta tichetelor din Complexul Energetic Oltenia. Cumva ministrul ori nu-și dă seama că el este cumva patronatul Complexului Energetic Oltenia și ne ia la mișto, ori nu pot să-mi dau seama. Adică el e degeaba acolo, totul se aruncă în spinarea premierului: ‘dacă vrea premierul, dacă vrea premierul’. Iar el cumva nu are niciun cuvânt de spus, în cazul în care el a ținut memorandumul la Ministerul Energiei foarte mult timp. Efectiv, acel memorandum a fost trimis foarte târziu către Ministerul Finanțelor, a fost trimis undeva marți. Nu avea cum să ajungă până joi în ședința de guvern. A spus că s-a reîntors acel draft la minister, au mai pus niște întrebări cei de la Ministerul de Finanțe și că l-au refăcut și l-au trimis din nou la Ministerul de Finanțe și cel mai probabil o să intre joi în ședința de guvern. Dar a tot repetat obsesiv că totul depinde de Bolojan. În condițiile în care ministrul, am văzut cu toții acum două-trei săptămâni în urmă, ieșea și mulțumea public minerilor că au susținut sistemul energetic național. Și acum s-au gândit să le ia, să ne ia practic pâinea de pe masă afirmă liderul sindical.