Sursa foto: observatornews.ro
O pădure plină de ghiocei din Gorj a fost călcată în picioare de turiști. Aceștia au smuls florile din pământ, cu bulbi cu tot, și le-au călcat în picioare pentru a se fotografia.
Autoritățile vor să restricționeze accesul în zona Cheilor Oltețului pentru a proteja florile.
„Florile sălbatice nu ar trebui rupte”
SImplele buchete cu
nu au fost suficiente pentru turiștii, care au scos florile de pământ, cu tot cu bulbi.
Specialștii spun că, dacă nu sunt protejate, florile vor dispărea în câțiva ani.
„Florile sălbatice nu ar trebui rupte, florile sălbatice le admiri la locul lor, în natură, unde le-a lăsat Dumnezeu, și să ne bucurăm de liniștea și mirosul lor. Apoi, o floare sălbatică, dacă o rupi și o transporți nu mai are viață multă” , spune Claudiu Fiu, activist de mediu, pentru
Acesta întâlnit în excursiile lui mulţi vizitatori care distrug natura.
„Am asistat la extragerea unor cantități imense de brândușe și ghiocei, cu rădăcină. Discuția mea cu persoane cu buchete de flori a fost: Pentru ce rupeți atâtea flori? Răspunsul a fost: Pentru că sunt, și pentru că sunt pentru toată lumea, și așa e frumos, să ne bucurăm de ele. Educația deficitară” , povesteşte Claudiu.
Ce decizie vor să ia autoritățile locale
Pentru a proteja florile, autoritățile locale se gândesc să restricționeze accesul vizitatorilor către Valea Oltețului în perioada în care înfloresc florile de primăvară.
„Ocolul Silvic a luat de câteva ori măsura să închidă bariera, să restricționeze accesul. Deși pare o măsură drastică, până la urmă e benefică. În ultimă instanță, cred că vom închide accesul în chei, la peșteră” , spuneGheorghe Epure, primarul comunei Polovragi.
Zeci de mii de turiști din toată lumea ajung în mica localitate de sub munte.
„Avem doi kilometri de chei, Cheile Oltețului, care sunt senzaționale. Sunt considerate cele mai înguste chei din Europa pentru faptul că se apropie cei doi versanți la numai 90 de centimetri, spune Nicu Grigorescu, ghid.