26.3 C
Județul Gorj
sâmbătă, 2 iulie, 2022

O femeie, angajată la o primărie din Gorj, membră USR, a fost luată la palme de primarul PSD

Sursa: Facebook USR

Publicat la 7 mai 2022, 14:35

USR a anunțat că o angajată a unei primării din Gorj, membră a partidului, a fost pălmuită de primarul PSD al localității după ce a dezvăluit mai multe nereguli. USR cere retragerea sprijinului politic pentru primarul agresiv și că a fost deja depusă o plângere penală.

Scandal de proporții într-o localitate din Gorj între primarul

și o angajată, membră a USR . Primarul din Dănești ar fi pălmuit-o pe femeie, după ce aceasta ar fi reclamat mai multe nereguli din instituție. Incidentul a avut loc chiar în biroul femeii. USR cere retragerea sprijinului politic pentru primarul agresiv.

„A intrat în biroul ei, a lovit-o, amenințat și adresat mai multe injurii. Totul s-a întâmplat într-o instituție publică. Primarul PSD din Dănești (Gorj), Mădălin Paliță, a agresat-o pe colega noastră, Elena Giuverdea. Motivul? A arătat lumii neregulile primarului.

Pe numele primarului PSD bătăuș a fost depusă deja o plângere penală pentru loviri și alte violențe. USR solicită PSD retragerea sprijinului politic pentru primarul bătăuș și condamnarea violențelor. Stilul mafiot de a face politică trebuie să dispară din România“, se arată într-o postare pe Facebook, a

Deputatul USR de Gorj Radu Miruţă a scris, tot pe rețelele sociale, că Elena Giuverdea a fost lovită cu palmele peste faţă, bruscată fizic şi verbal, precizând că incidentul a avut loc vineri dimineaţă.

Este nevoie de sancțiuni

USR atrage atenția că aceasta nu este prima violență de acest gen din partea unor aleși locali împotriva femeilor din formațiunea politică. „Agresiunea fizică împotriva Elenei Giuverdea se adaugă lungului șir de acțiuni violente împotriva femeilor USR care aleg să facă politică și să strige atunci când văd o nedreptate.

A fost Ana Ciceală – consilier general al Primăriei București, a fost Clotilde Armand (primarul Sectorului 1), a fost Flavia Boghiu – viceprimarul Brașovului, a fost Felicia Ienculescu (consilier local Mogoșoaia).

O acțiune sistematică de violență politică, fizică sau verbală, care trebuie sancționată dur și oprită“, se mai arată în postarea USR, citată de

Scandal care s-a lăsat cu demisie

Un incident similar a avut loc la finele lunii iarnuarie la Primăria

Reprezentanţii USR au anunțat atunci că o consilieră locală, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, la o şedinţă, de către doi consilieri locali – Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP), unul dintre ei spunându-i că „şi dacă face puşcărie, o bagă în scaun cu rotile”. Femeia a depus plângere la poliție. Consilierul Dinu Gheorghe și-a dat demisia din PMP.

Sursa: https://evz.ro/o-femeie-angajata-la-o-primarie-din-gorj-membra-usr-a-fost-luata-la-palme-de-primarul-psd.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,030FaniÎmi place
12CititoriConectați-vă

Vaslui Plus