Colegiul Medicilor din România a reacționat după agresiunea medicului din Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Jiu, care a fost agresată, luni seara, în timp ce era de gardă. Colegiul Medicilor cataloghează ca inacceptabilă orice formă de agresiune împotriva cadrelor medicale.
Aura Obrocea a fost bruscată și înjurată de două femei și un bărbat, rude ale unei femei care a ajuns la spital. În urma agresiunii, doctorița s-a ales cu o entorsă la picior.
„Orice formă de agresiune, violență sau intimidare îndreptată împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea profesiei medicale este inacceptabilă. Siguranța medicilor și a întregului personal medical reprezintă o condiție esențială pentru asigurarea actului medical, dar și funcționarea optimă a sistemului de sănătate.
Incidentul petrecut aseară la spitalul din Târgu Jiu este profund regretabil și inacceptabil. Agresarea personalului medical nu poate fi justificată sub nicio formă și trebuie luate toate măsurile necesare conform legii.
Medicii își desfășoară activitatea în slujba pacienților, uneori în condiții dificile, cu responsabilitate profesională și dedicare. Protejarea integrității fizice a medicilor, precum și respectarea demnității profesionale trebuie să reprezinte o prioritate pentru conducerea unităților medicale, dar și pentru întreaga societate. Facem apel la autorități pentru aplicarea măsurilor de protecție a personalului medical. Facem apel la populația care interacționează cu sistemul medical – pacienți și aparținători – pentru responsabilitate, dialog și respect reciproc.
Așa cum, de fiecare dată, am subliniat importanța respectului pentru pacient, la fel, astăzi, aducem în atenția societății și a opiniei publice necesitatea respectului pentru medici. Încă din cursul nopții, președintele CMR, prof. dr. Cătălina Poiană a aflat de acest incident, iar la prima oră, în această dimineață, s-a luat legătura cu președintele Colegiului Medicilor Gorj, iar Colegiul Medicilor din România își oferă disponibilitatea pentru a acorda sprijin medicului implicat în acest incident, în timp ce își desfășura activitatea în interesul pacientului. Colegiul Medicilor din România își reafirmă sprijinul total față de medicii care își desfășoară activitatea corect și profesionist în slujba pacienților și a sistemului de sănătate și va susține toate demersurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente”, se arată în comunicatul transmis de Colegiul Medicilor din România.
Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/reactia-colegiului-medicilor-dupa-agresiunea-din-u_191047.html