1.4 C
Târgu Jiu
17 februarie, 2026

Sindicatele din CEO sună mobilizarea! Vor să picheteze, joi, sediul Guvernului – Impact in

Întrevederea sindicaliștilor CEI cu ministrul Energiei nu au avut rezultatul scontat, motiv pentru care sindicatele sună mobilizarea, pentru pichetarea sediului Guvernului. De altfel, în această după-amiază o delegaţie a Complexului Energetic Oltenia formată din comisia de negociere a contractului colectiv de muncă, împreună cu directoratul companiei şi opt angajaţi care au fost în greva foamei, au fost la Bucureşti pentru a purta discuţii cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Discuţia celor de la Gorj a fost programată, astăzi, la ora 13:00. „Suntem la Bucureşti, la minister, comisia de negociere a contractului colectiv de muncă împreună cu directoratul companiei şi am avut opt colegi care au fost în greva foamei şi i-am luat şi pe dumnealor cu noi. La ora 13:00 avem întâlnire cu domnul ministru. Îi vom prezenta în primul rând situaţia pentru care am venit în prima fază, e normal să vedem unde stăm cu memorandumul privind tichetele de masă, ne interesează bunul mers al companiei, că trebuie să meargă compania şi mai departe, avem salariaţi care sunt încadraţi pe perioadă determinată şi vrem să vedem ce se întâmplă şi cu dumnealor, pentru că fără dumnealor compania nu poate să funcţioneze la parametri normali, mai multe lucruri avem de discutat”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele executiv al Sindicatului Mine-Energie Oltenia (SMEO), Jan Popescu.

Reamintim că minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au organizat, săptămâna trecută, proteste spontane în cariere, dar şi la Termocentrala Rovinari şi la sediul din Târgu Jiu al CEO, fiind nemulţumiţi de faptul că ar putea rămâne fără tichetele de masă. Reprezentanţii CEO au transmis joi, într-un comunicat de presă, că au elaborat un memorandum astfel încât toţi salariaţii să primească, în continuare, tichete de masă.

După întâlnirea nefructuoasă, liderii sindicali au stabilit să organizeze o pichetare a sediului Guvernului, joi, când se discută despre memorandumul respectiv.

Sursa: https://igj.ro/eveniment/sindicatele-din-ceo-suna-mobilizarea-vor-sa-picheteze-joi-sediul-guvernului.html

Ultimă oră

Același autor