Selfie-uri cu excavatoare în Anul Brâncuși! Lucrările demarate în Parcul Central, care găzduiește două dintre capodoperele lui Brâncuși, a intrat in șantier spre nedumerirea multor târgujieni care nu văd cu ochi buni „sincronizarea”. Oamenii se tem că șantierul mai mult va încurca lucrurile mai ales dacă se va derula la fel ca lucrările de pe Calea Eroilor, care e gata de multă vreme, dar nu a fost recepționată și a început deja să se degradeze.
Primarul Marcel Romanescu a declarat că, deocamdată, încep lucrările pentru părțile laterale, nu și pe Aleea Scaunelor tocmai pentru că ține cont municipalitatea că e Anul Brâncuși. „Spre sfârşitul acestui an să avem ordin de începere şi pentru Aleea Scaunelor, care este un proiect cu o valoare mai mică şi care se poate realiza într-un termen mai redus de timp”, spune edilul municipiului Târgu Jiu.
Municipalitatea e optimistă si speră că lucrările vor fi gata peste un an și jumătate. Valoarea contractului este de 20 de milioane de euro, bani obținuți prin Programul Operațional Regional.
„Acum s-au găsit să modernizeze. Exact în anul Brâncuși. Acum trebuiau primiți turiști, organizate diferite activități. Nimic în acest oraș nu s-a finalizat de către acele firme. Toată comunitatea observă aceste lucrări nefinalizate, centrul orașului este un eșec al renovării”, e opinia unei târgujience. „Începe jihadul și în parc”, e o altă opinie.
„Sperăm că iese lucrare bună, nu ca pe Calea Eroilor”, mai adaugă un târgujian.
Calea Eroilor e finalizată de multă vreme, nu se mai lucrează, însă nu a fost recepționată lucrarea intens contestată. Ba chiar a început să se degradeze tot mai mult în ultimele luni.
Fix în 2026, când lumea artei ar trebui să pună în cenaclu „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii” ca simboluri de măiestrie brâncușiană, turiștii și localnicii își pot multiplica selfie-urile… cu excavatoare, tractoare și garduri de șantier în fundal.
Așa că nu ne rămâne să sperăm decât că vizitatorii care vin să admire sculpturile nu se vor întreba dacă nu cumva au greșit traseul și au nimerit la un festival de utilaje grele.
Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/targu-jiu-selfie-uri-cu-excavatoare-in-anul-brancu_191042.html