16.5 C
Județul Gorj
29 aprilie, 2024

Baronul cu șapte dosare penale, Dan Morega, luat cu ambulanța de la audieri și dus la Psihiatrie

Dan Ilie Morega, baronul cu șapte dosare, care a lovit o jurnalistă a fost luat cu ambulanța de la audieri. Fostul prefect de Gorj a susținut că se simte rău în timp ce procurorii au cerut arestarea sa.

Dan Ilie Morega, fostul prefect al județului

, care are pe numele său șapte dosare penale, a solicitat prezența unei ambulanțe susținând că are o agitație psiho motorie și că trebuie să fie evaluat medical, astfel a fost dus cu ambulanța la Serviciul de Urgență al Spitalului din Târgu Jiu.

Totul s-a întâmplat în timp ce procurorii au cerut arestarea acestuia. La spitalul din Târgu Jiu, medicii au dispus trimiterea lui la Spitalul de Psihiatrie din Târgu Jiu, unde surse Antena 3 CNN susțin că în acest moment i se fac procedurile de internare.

Recomandare din top articole

Drept urmare, Dan Ilie Morega nu a apucat să fie audiat de anchetatori. Din acest moment, nu se știe exact ce urmează.

Procurorii de la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Sectorului 1 solicitaseră revocarea măsurii controlului judiciar și arestarea sa. Aici existau două dosare în care trebuia să fie audiat. În acest moment Dan Morega se află la Psihiatrie.

Sursa: https://www.antena3.ro/emisiuni/decisiv/dan-morega-dus-la-psihiatrie-sapte-dosare-penale-audieri-704623.html

Ultimă oră

Același autor